Cursul explorează designul grafic pe forme de întindere mare. În timp ce subiectele de discuţie vor fi revistele, abilităţile asimilate – crearea de secvenţe coerente de pagini, prezentarea tipurilor diferite de informaţie în acelaşi context, crearea de identitate de brand pentru publicaţii – se aplică şi altor direcţii de lucru în design: rapoarte anuale, documente de business, ziare, broşuri, cărţi, publicaţii electronice şi alte tipuri de documente cu mai multe pagini.

Obiective
• Dezvoltarea sensibilităţii vizuale şi a competenţei în comunicarea grafică prin disciplina designului de revistă. Îmbunătăţirea tehnicii, compoziţie de pagină şi prelucrarea imaginilor, utilizând Adobe Creative Suite.
• Dezvoltarea unor lucrări pe care cursanţii le vor putea include în portofoliu.

Cerinţe
• Este recomandabil pentru cursanţi să aibă sau să-şi dezvolte un nivel satisfăcător al utilizării computerului şi al programelor de grafică (Adobe Creative Suite).
• Accesul la un computer cu programele instalate este esenţial.

Structură

1
Introducere, prezentare generală a peisajului de design editorial de la materiale printate la online publishing.
Structură, organizare, resurse în designul publicaţiilor. Vom analiza implicaţia designerilor în zona editorială şi aportul lor creativ la o publicaţie bună.
2
Grid systems
Sistemele de griduri sunt baza de pornire în designul de calitate. Vom desluşi în mod coerent utilitatea lor contextuală şi cel mai bun raport de complexitate/eficienţă în sistemele de griduri. Învăţăm ce înseamnă spaţiu şi cum îl exploatăm, practic punem bazele desenului.
3
Tipografie
Analizăm toată oferta de caractere existentă, trendurile, modelele deja cunoscute şi posibilităţile pieţei. Învăţăm să discernem între tipografie bună şi slabă. Învăţăm type-setting la nivel profesional. Evaluăm deopotrivă latura funcţională şi simbolică a caracterelor de literă.
4
Fotografie
Învăţăm să discernem între fotografie bună şi slabă, în special să identificăm kitsch-ul. Studiem rapid noţiuni de tehnică fotografică pentru a înţelege despre ce vorbim la şedinţele foto, ce cerem şi ce nu cerem unui fotograf. Învăţăm cum manipulăm fotografia. Discutăm rolul ei funcţional şi simbolic.
5
Infografie, ilustraţie, foto-ilustraţie, mixed-media, compoziţie.
Drumul de la schiţă la layout, coerenţa stilistică a materialelor asamblate în layout.
6
Atelier 1, analiză. Vom lua exemple de pe piaţa internaţională şi le vom analiza pagină cu pagină cu bagajul de cunoştinţe de până acum. Discutăm proiectele pe care vrem sa le creăm până la sfârşitul cursului.
7
Atelier 2, desen live, InDesign. Dezvoltăm proiectele discutate.
8
Atelier 3, desen live, InDesign + Photoshop. Dezvoltăm proiectele discutate.
9
Atelier 4, desen live, InDesign + Photoshop + Illustrator. Managementul culorii. Post-producţie.
10
Recapitulare, concluzii, feed-back, discuţie despre piaţa de design şi posibilităţile designerilor de a creea muncă de calitate.

Din 27 ianuarie voi susţine un curs de design grafic cu aplicare editorială la CJI, pe o perioadă de 10 săptămâni. Am pornit cu dorinţa de a împărtăşi informaţii, know-how şi feedback unor oameni interesaţi în mod real de acest domeniu. E vorba despre acele informaţii, know-how şi feedback esenţiale, de care generaţia mea de tineri practicanţi nu a avut parte aici decât într-o măsură insuficientă. A trebuit să mergem la specializări, traininguri şi workshop-uri mult mai costisitoare ca să aflăm cum ajungi să faci design de calitate. Sunt sigur că la cursul acesta vom face. Vă aştept.

Mai multe informaţii – date calendaristice, taxe – sunt pe site-ul CJI.

În 10 noiembrie, la Bienala de Comunicare Vizuală de la Ljubljana, a vorbit Mark Porter, cel care a re-desenat The Guardian acum 4 ani, probabil cea mai spectaculos re-design de set publicistic din ultimul deceniu – de la ziar, la suplimente şi site-uri. În video-ul de mai jos e conferinţa lui.

Redesenerea lui The Guardian a folosit probabil cea mai “corporate” abordare de până în 2005. Toată partea tipografică (caracterele de literă) au fost desenate special de Paul Barnes şi Christian Schwartz. Apoi strategia de brand abordată a fost excepţională, integrarea editorială/vizuală a tuturor extensiilor brandului: ediţia principală, revistele săptămânale, ediţiile speciale şi, foarte important, infrastructura online. E interesant accentul pe relaţia art direction/timp – în lumea ziarelor timpul alocat compoziţiei unei pagini, cu fotografie, ilustraţie, fotoilustraţie sau orice artwork, este extrem de scurt, uneori o singură oră în care trebuie sa faci un desen complet, complex, cu concept şi imaginaţie. Uneori aici, în materie de creaţie şi relaţie copy/art se întâmplă ceea ce aş numi “culmea advertisingului”

Ceea ce a fost cu adevărat dificil în redesignul lui The Guardian a fost să actualizezi cel mai bine desenat ziar timp de două decenii – David Hillman semnase primul redesign major în anii ’80 – şi ca acest lucru să aibă succes. Și a avut. David Hillman însă a fost destul de critic. Diferenţa dintre generaţii, au zis unii.

Un amănunt care nu trebuie trecut cu vederea e ca Mark Porter nu are educaţie formală în design, a studiat “languages” (ştiaţi că nici Paul Smith nu are, nu?) şi că performanţa lui este exclusiv rezultatul pasiunii şi dedicaţiei pe care şi-a asumat-o.

Bonus, interviul cu David Hillman, în care printre altele vorbeşte şi despre redesign-ul The Guardian.

Este fără îndoială cel mai ambiţios proiect editorial la care am participat. Pornită cu ideea de a crea ceva nou şi bun, Decât o Revistă iniţial trebuia sa fie doar un pdf. Din aproape în aproape am ajuns la concluzia ca nu va fi la fel de convingătoare ca pe hârtie. Revistele pe hârtie pot să combine conţinutul de calitate cu o experienţă cinematică unică. Identitatea unei publicaţii se uniformizează şi se banalizează în mediul electronic, prea virtual pentru o experienţă reală, vizuală, tactilă, etc.

Am vrut sa creăm o revistă bună – şi până urmă originală – fără a avea la pornire un titlu internaţional care are strategia editorial-vizuală deja stabilită cu resurse cu tot. La DoR am căutat noi resursele (imagini, litere, ilustraţii). Am închegat conceptul grafic al revistei cu creionul pe hârtie. Fără să copiem alte publicaţii, ci încercând să combinăm în munca noastră gesturi care au făcut istorie în designul de revistă. Reviste, cărţi, profesori, colegi, filme, picturi şi fotografii, veţi găsi în DoR toate aceste influenţe care ne-au şlefuit sensibilitatea.

Format

Oamenii văd în general în reviste păduri defrişate. Perspectiva aceasta este determinată de tabloidizarea excesivă a publicaţiilor începând cu anii ’90 – mă refer în special la piaţa americană. Nu se aplică aceeaşi perspectivă asupra cărţilor. Cărţile – cele peste un standard minim de calitate – sunt în continuare cool. De aici formatul mai mic, apropiat de cel al unei cărţi, format care să promită şi să ofere o experienţă diferită.

Tipografie*

Logo

Este un desen original care se bazează pe linia caracterului Irma folosit în interior la secţiuni. Am redesenat literele pentru a configura spaţiul dintre ele necesar alinierilor optice din arhitectura logo-ului. M-am bazat pe linia lui Irma pentru a avea o rimă potrivită cu titulatura secţiunilor şi alte titluri de dimensiune mare.

Idei de pornire

• pasiune pentru scris
• documentare
• transmiterea unor experienţe puternice

Dezvoltare grafică

• caligrafie
• includerea diacriticelor într-un desen compact
• desen original, geometric, aproape monoliniar dar totuţi sofisticat la o privire mai atentă

Litere

Voi devoala complet structura tipografică a revistei, felul cum a fost gândită şi felul cum a evoluat. După cum puteţi vedea în harta alăturată, tipografia porneşte de la dorinţa unui ritm echilibrat.

Titluri

Pornim cu un sans-serif geometric, dar cu accente caligrafice cu care semnalizăm secţiunile (Irma), continuăm cu un sans serif complementar (National), ceva mai neutru, dar cu o energie specială, mai ales in zonele italice, cu care scriem titlurile din prima secţiune – Actualizator. Odată cu a doua secţiune, Reactor, cu texte mai lungi şi ritm mai puţin alert, titlurile vor fi scrise cu un serif display (Ingeborg Display) alternativ cu sans seriful din prima secţiune, pentru contrast. Urmează în secţiunea a treia mai multe tipuri de caractere, unele desenate de mână, altele din aceleaşi familii deja prezentate. Aş menţiona Eloquent care este un serif foarte special, cu contrast mare, în spiritul celor desenate de Herb Lubalin – îl găsiţi la articolul Magicienii.

Text

Un corp de text serif, uşor de citit şi cu proporţii rafinate (Ingeborg Text), alternat cu sans seriful National, menţionat mai sus la titluri.

Fotografie şi ilustraţie

Alex Gâlmeanu a fotografiat coperta şi cover story-ul având la bază o fotografie veche de 4 ani din revista Bolero. Mi-a plăcut ideea** de a porni de la o fotografie de autor, şi de la reinterpretarea/replicarea ei, se potrivea foarte bine cu conceptul de “autor” şi cu intenţia de a dezvolta o revistă “de autor”.

Tot Alex a fotografiat şi editorialul de stil. Voiam să avem un acroş politic în revistă şi ni s-a părut că putem să-l abordăm odată cu acest material. Dar fiindcă nu aveam buget pentru producţie, modele, etc., am decis să folosim sleevefaces, un clişeu simpatic de pop culture. Urma ca în spatele feţelor să pozăm noi. Am interpretat conceptul, l-am scris, iar Raluca Popa a creat figuri electorale de politicieni din desen şi colaj.

Un amănunt care mi-a plăcut: colajele sunt realizate dintr-un număr limitat de imagini. Adică mai mulţi dintre ei au fruntea, dinţii, sau părul multiplicate din aceeaşi imagine. Mi-a plăcut mult acest simbol, de construire a politicienilor din acelaşi material.

Andrei Pungovschi a fotografiat magicienii. Veţi vedea nişte fotografii cu expunere multiplă pe acelaşi cadru – sunt realizate din aparat, nu sunt suprapuse ulterior – iar ideea era să intrăm cumva atmosfera iluziilor vizuale, să le “descompunem”, să surprindem simultan imaginile care curg succesiv şi ne păcălesc memoria vizuală. Am folosit asta ca pe un simbol al relaţiei dintre iluzie şi desfăşurarea ei în timp. Atmosfera foarte intunecată e intenţionată, magia în general nu se petrece în spaţii luminoase, jocul de lumini difuze şi umbre face parte din spectacol.

Cosmin Bumbuţ le-a fotografiat pe Irene şi Cristina. Aveam nevoie de nişte momente, surprinse in viaţa de zi cu zi, ca nişte fotograme desprinse dintr-un film. Felul cum Cosmin a speculat lumina a creeat exact acea atmosferă, la un moment dat când ne uitam peste imagini cineva din echipă care le vedea pentru prima dată a remarcat:“parcă e un cadru de film franţuzesc”. Pe lângă aceste două fotografii, Carmen Gociu a creat două ilustraţii în acuarelă. Am alăturat cele două tipuri de imagini (mixed media) pentru a întări miza textului care vorbeşte despre cum două fete trăiesc viaţa lor virtuală într-un mod special şi cum a influenţat acest lucru viaţa lor reală.

Fotoilustraţiile din Actualizator şi Reactor (Sport în casă, e-Lectura, Fiecare femeie e o poveste despre sâni, Pufuleţii, s.a.m.d.) au fost realizate în “redacţie”.

Infografie

Foarte important în economia revistei este infograficul despre traficul din Bucureşti. Dincolo de dinamica vizuală pe care o creează, el are la bază o regie în care 5 oameni din echipă au plecat de la Moghioroş până la Obor pe diverse trasee şi cu diverse mijloace de transport – unul dintre ei a mers pe jos – pentru a măsura şi compara în mod real aceasta experienţă. Monica Ulmanu a desenat ca la carte; cromatica mai ales e cuceritoare.

Structură şi compoziţie

DECÂT O REVISTĂ a folosit un sistem complex de griduri. Astfel nici o linie sau element grafic nu e intâmplător aşezat. M-am ghidat după sistemul lui Josef Müller-Brockmann. Practic am multiplicat proporţiile paginii prin împărţirea în 4624 de unităţi care încadrează înălţimea rândului de corp de text. Alternativ, pentru alinierea imaginilor cu textul în partea superioară, am folosit un gridline construit pe înălţimea lui “f”.

Am reuşit să dezvoltăm articolele mari pe multe pagini (cover story-ul are 12) pentru a avea un echilibru bun între imagine şi text. Asta în condiţiile în care cele mai multe reviste nu merg mai mult de 8 pagini cu un articol de fond.

Ca elemente de identitate am folostit accentele caligrafice, tridimensionalitatea unor elemente care rimează cu litera serif display block. Am alternat lumina, pe litere cade de la stanga, pe elementele de design cade de la dreapta. Jocul acesta de lumini se pastrează de-a lungul revistei şi e derivat din modul de fotografiere al imaginii de coperta (cu spot şi lumină de modelare dispuse complementar).

Imprimare

Hârtia, da. Hârtia este importantă, nu doar cea offset (poroasă), de carte, pe care o pipăiţi când ajungeţi la Reactor. Și cealaltă hârtie, cretată, mată, deşi oarecum obişnuită, fiind stock-paper e mai caldă/gălbuie decât cea de copiator şi face cititul confortabil.

La imprimare DECÂT O REVISTĂ a folosit raster stochastic, veţi vedea că fotografiile au detalii foarte fine, e un print aproape fotografic. De asemenea densitatea de cerneală este mare în profilul de culoare al imprimeriei (peste 320% din 400% în zonele foarte închise) şi de aici bogăţia de tonuri, care redau foarte fidel fotografia. Observaţi asta cel mai bine la editorialul de stil de la sfârşit.

Instrumentar

Creioane

Sketchbooks

Mac Book Pro + Cinema Display

Adobe Creative Suite

FontLab

Grid Calculator, de la Designers Bookshop

Imprimantă laser

Aparat foto Pentax K10 D, obiectiv FA 50 mm

Lumină de studio

—

Acest articol nu se vrea exhaustiv. Nu am epuizat decât o mică parte din ce veţi experimenta citind revista. Se vrea mai mult un exerciţiu de împărtăşire a resurselor de care e nevoie pentru designul unei reviste. Bineînţeles că abilitatea de a desena vine cu timpul şi prin exercitiu, dar pentru comunitatea mică de designeri cred că informaţiile sunt relevante. Am vrut să demonstram, într-o anumită măsură, că un proiect de genul ăsta se poate realiza cu resurse limitate dar reale, cu caractere de literă şi programe licenţiate, cu competenţă, cu spirit de echipă şi cu pasiune.

*Voi folosi acest termen cu înţelesul de lucru cu literele şi nu cu cel de imprimerie.

**Ideea de a porni de la această imagine a venit “la pachet” cu numele şi conceptul revistei. A fost printre primele lucruri discutate de către nucleul editorial.

Altă experienţă relevantă de spectator urban a fost afişul turneului de tenis care arată aşa:

Nu comentez concept şi fotografie — sunt bune.

Ce mă interesează în mod special este caseta cu sponsori de pe afiş. La nivelul asta e o abordare unică în Ro: sigle dispuse în cromatica designului de bază, adica monocrome, şi la o dimensiune decentă (citeşte suficient de mici). Excelent.

La restul de 99,99% din evenimente, vedem sigle mari, în toate culorile posibile, interferând cromatic şi conceptual cu designul afişului. Ideea e că nu se poate afiş bun cu logo-uri de sponsori mari şi colorate. Dacă ar veni însuşi Apeloig să facă afişe în România, ar ieşi nişte afişe oribile din cauza logo-urilor multe, colorate şi, evident, prost desenate. Chiar nici Milton Glaser nu cred că s-ar descurca mai bine.

Mi s-a întipărit în memorie Artă pentru Mase odată cu expoziţiile grupului Supernova. Reducţionist vorbind, ei preluau obiecte de consum si le “traduceau” în obiecte de artă, iar rezultatul era ceea ce se numea Artă pentru mase. Era implicită critica societăţii de cosum dar şi comentariul asupra alienarii care acompaniază o astfel de societate.

Într-o manieră similară, Will Gompertz, scrie o istorie a artei moderne “la minut”. E un fel de “păr mai strălucitor în 7 zile” sau “arde caloriile mai repede cu suplimentul nostru nutritiv” sau “cu noi poţi să-ţi împlineşti toate visele”.

Traducerea în manieră consumistă a unuia dintre ultimele domenii necontaminate, cum e istoria artei, poate fi privită din aceeaşi perspectivă, aceea a privirii critice asupra obsesiei consumismului. Șapoul textului e chiar puţin ironic, iar ironia se păstrează pe parcurs.

E simpatic însă faptul că, asumând toate acestea, după ce citeşte textul, oricine poate să intre în pielea unui “admirator de Dali”, din categoria “ascultătorilor extaziaţi de Vivaldi”. E o postură falsă însă, despre arta reală afli lucruri după nişte lecturi mult mai aprofundate.

Genul acesta de text însă, problematizează exact relaţia pe care o crează între public şi artă. Arta pe care publicul poate sa o genereze involuntar dar nu o şi consumă decât împachetată “2 la preţ de 1″.

Iată câteva paragrafe mai jos, textul integral îl găsiţi pe site-ul Times.

Impressionism — painting outside of a studio with quick, loose brushstrokes to capture an evocative impression of their subject. Van Gogh was an Impressionist but wanted to express how he felt about what he saw so he distorted the subject. This helped to lead to Expressionism practised by artists from Edvard Munch through to Francis Bacon. The Fauves (wild beasts) expressed themselves by painting with bright colours. Jackson Pollock did it by throwing or dripping paint on a canvas. His paintings were abstract — Abstract Expressionism.

Cezanne was very important. He began as an Impressionist but then started to look at a subject from two different perspectives to represent how we see. Picasso and his friend Georges Braque were very impressed and started to paint subjects from lots of different views. This is Cubism. Marcel Duchamp was a Cubist but then changed art for ever. He said the idea is more important than the medium and refused to stick with the limited choice of canvas or stone. So he chose everyday objects and called them art because he had altered their context. This led to Conceptual Art where the idea becomes the medium.

The Dadaists were very cross. They blamed the horrors of the First World War on the Establishment’s reliance on rational and reasoned thought. They radically opposed rational thought and became nihilistic — the punk rock of modern art movements. Dada plus Sigmund Freud equals Surrealism. The Surrealists were fascinated by the unconscious mind, as that’s where they thought truth resided. Piet Mondrian thought he could paint everything he knew, felt and saw by using two lines placed at rectangles and three primary colours. This was called Neo-Plasticism and was inspired by Cubism. So was Futurism, which is Cubism with motion added. Vorticism is the same as Futurism, but British. The Minimalists might represent the real truth because they weren’t trying to represent anything. Performance Art is Dada live.

Expoziţia din vara-toamna asta de la Design Museum are în prim plan o cronologie a designului britanic. Asta pe lângă conferinţele lui Tom Dixon, Ron Arad, Paul Smith s.a.

Ce ma interesează este însă această istorie recentă a designului britanic, care, aproximativ odata la un deceniu este punctată de apariţia câte unei reviste de o calitate uimitoare – ca să enumăr câteva, începând cu anii ’50: The Sunday Times Magazine, Nova, TimeOut, I.D., The Face, Sleazenation, Dazed & Confused. În designul german, de exemplu, după război, se întâmplă mai puţine lucruri notabile la nivel de carte şi revistă. Figura genială în acest domeniu este, fără îndoială, Willy Fleckhaus. El a lasat moştenire o colecţie excepţională a revistei Twen, designul iconic al cărţilor de la Suhrkamp şi o nouă abordare e revistelor săptamânale, Frankfurter Allgemeine Zeitung Magazin, care ajusese o reală platforma pentru design, fotografie şi text de calitate. Însă Fleckhaus este oarecum unic în peisajul german, nu prea se mai ridică nimeni la nivelul lui, mai ales că el are o influenţă bună şi asupra calităţii textului din revistele pe care le desenează. Pe lângă asta cei mai mulţi designeri de origine germană se mutaseră la New York. Plus ca în domeniul designului de obiect şi al arhitecturii, moştenirea Bauhaus se simte mult mai pronunţat decât în designul grafic.

Sa le luăm pe rând.

The Sunday Times Magazine

Perioada de maximă vizibilitate se leagă de numele lui David King şi Michael Rand în anii ’60. Prezenţa lor la Sunday Times revoluţionează inclusiv designul ziarelor. Printre procedeele remarcabile sunt “decuparea” fotografiei – adică recadrarea ei, un lucru pe care mulţi fotografi îl detestă, pentru ca în general designerii nu mai ştiu să facă asta şi o fac prost – ceea ce rezulta în deschiderea compoziţiei paginii spre exteriorul ei. Alt procedeu folosit de King era compunerea de secvenţe fotografice foarte lungi, fapt care genera o experienţă cinematică nouă.

Nova

A trăit zece ani şi a fost cea mai avangardistă revistă a vremii. Realizată de oameni pasionaţi de experienţe reale, care puteau să intereseze cititorii, şi nu de surogate, a darâmat toate tabuurile vremii: homosexualitate, implanturi cu silicon, viaţa femeilor în penitenciare s.a.m.d. Pe lângă asta pictorialele de modă, conceptuale, nu doar despre haine. Deschide drumul pentru ceea ce vor fi mai târziu I.D. şi The Face. Tot ce a fost excepţional acolo se leagă de numele lui David Hillman – cel care a fost partener la Pentagram şi a redesenat The Guardian în anii ’80.

The Face

Despre The Face e ca şi când nu ar mai trebui să spui nimic. Biblia revistelor timp de mai mult de două decade, The Face a găzduit cei mai talentaţi designeri ai momentului, în mai multe etape. Desenată de Neville Brody a fost continuată de Lee Swillingham până aproape de momentul la care a dispărut, în 2004. Totul este revolutionar la The Face: indentiatea, tipografia, fotografia, ilustraţia, abordarea editorială. Pe modelul mai vechi al Nova, The Face era singura revistă de pe piaţă in care puteai să vezi 10 pagini de imagini socante, intrigante, ameţitoare, cu legende scrise atât de bine încât înţelegeai perfect despre ce e vorba, introducere pentru o bucată de text de 15.000 de cuvinte. Cu o asemenea introducere citeai textul pe nerăsuflate.

Dazed & Confused

Dazed trăieşte bine-mersi – însă perioada de excelenţă grafică, perioada lui Peter Stitson, a trecut. Reorientată pe o tendinţă glam, destul de sclipicioasă pentru o revistă care a pornit cu texte “grele” şi fotografie la fel, Dazed recuperează acum ceea ce în general a distrus toate revistele mari: mariajul nefericit între calitatea publicaţiei şi politica de reclamă, în general simplistă şi nu rareori de-a dreptul retardată.

Este relevantă aici observaţia lui David Hillman. În anii ’60 cataloagele anuale ale asociaţiei designerilor D&AD cuprindeau aproape integral design de carte şi revistă. Acum conţin aproape integral advertising.

În logica reducţionistă în care carte şi revistă egal educaţie, responsabilitate, evoluţie iar advertising egal consumism, care ar fi concluzia? Fireşte că lucrurile sunt mai nuanţate de atât, însă ce conteaza până la urmă este tendinţa generală.

(va urma)