Este fără îndoială cel mai ambiţios proiect editorial la care am participat. Pornită cu ideea de a crea ceva nou şi bun, Decât o Revistă iniţial trebuia sa fie doar un pdf. Din aproape în aproape am ajuns la concluzia ca nu va fi la fel de convingătoare ca pe hârtie. Revistele pe hârtie pot să combine conţinutul de calitate cu o experienţă cinematică unică. Identitatea unei publicaţii se uniformizează şi se banalizează în mediul electronic, prea virtual pentru o experienţă reală, vizuală, tactilă, etc.

Am vrut sa creăm o revistă bună – şi până urmă originală – fără a avea la pornire un titlu internaţional care are strategia editorial-vizuală deja stabilită cu resurse cu tot. La DoR am căutat noi resursele (imagini, litere, ilustraţii). Am închegat conceptul grafic al revistei cu creionul pe hârtie. Fără să copiem alte publicaţii, ci încercând să combinăm în munca noastră gesturi care au făcut istorie în designul de revistă. Reviste, cărţi, profesori, colegi, filme, picturi şi fotografii, veţi găsi în DoR toate aceste influenţe care ne-au şlefuit sensibilitatea.

Format

Oamenii văd în general în reviste păduri defrişate. Perspectiva aceasta este determinată de tabloidizarea excesivă a publicaţiilor începând cu anii ’90 – mă refer în special la piaţa americană. Nu se aplică aceeaşi perspectivă asupra cărţilor. Cărţile – cele peste un standard minim de calitate – sunt în continuare cool. De aici formatul mai mic, apropiat de cel al unei cărţi, format care să promită şi să ofere o experienţă diferită.

Tipografie*

Logo

Este un desen original care se bazează pe linia caracterului Irma folosit în interior la secţiuni. Am redesenat literele pentru a configura spaţiul dintre ele necesar alinierilor optice din arhitectura logo-ului. M-am bazat pe linia lui Irma pentru a avea o rimă potrivită cu titulatura secţiunilor şi alte titluri de dimensiune mare.

Idei de pornire

• pasiune pentru scris
• documentare
• transmiterea unor experienţe puternice

Dezvoltare grafică

• caligrafie
• includerea diacriticelor într-un desen compact
• desen original, geometric, aproape monoliniar dar totuţi sofisticat la o privire mai atentă

Litere

Voi devoala complet structura tipografică a revistei, felul cum a fost gândită şi felul cum a evoluat. După cum puteţi vedea în harta alăturată, tipografia porneşte de la dorinţa unui ritm echilibrat.

Titluri

Pornim cu un sans-serif geometric, dar cu accente caligrafice cu care semnalizăm secţiunile (Irma), continuăm cu un sans serif complementar (National), ceva mai neutru, dar cu o energie specială, mai ales in zonele italice, cu care scriem titlurile din prima secţiune – Actualizator. Odată cu a doua secţiune, Reactor, cu texte mai lungi şi ritm mai puţin alert, titlurile vor fi scrise cu un serif display (Ingeborg Display) alternativ cu sans seriful din prima secţiune, pentru contrast. Urmează în secţiunea a treia mai multe tipuri de caractere, unele desenate de mână, altele din aceleaşi familii deja prezentate. Aş menţiona Eloquent care este un serif foarte special, cu contrast mare, în spiritul celor desenate de Herb Lubalin – îl găsiţi la articolul Magicienii.

Text

Un corp de text serif, uşor de citit şi cu proporţii rafinate (Ingeborg Text), alternat cu sans seriful National, menţionat mai sus la titluri.

Fotografie şi ilustraţie

Alex Gâlmeanu a fotografiat coperta şi cover story-ul având la bază o fotografie veche de 4 ani din revista Bolero. Mi-a plăcut ideea** de a porni de la o fotografie de autor, şi de la reinterpretarea/replicarea ei, se potrivea foarte bine cu conceptul de “autor” şi cu intenţia de a dezvolta o revistă “de autor”.

Tot Alex a fotografiat şi editorialul de stil. Voiam să avem un acroş politic în revistă şi ni s-a părut că putem să-l abordăm odată cu acest material. Dar fiindcă nu aveam buget pentru producţie, modele, etc., am decis să folosim sleevefaces, un clişeu simpatic de pop culture. Urma ca în spatele feţelor să pozăm noi. Am interpretat conceptul, l-am scris, iar Raluca Popa a creat figuri electorale de politicieni din desen şi colaj.

Un amănunt care mi-a plăcut: colajele sunt realizate dintr-un număr limitat de imagini. Adică mai mulţi dintre ei au fruntea, dinţii, sau părul multiplicate din aceeaşi imagine. Mi-a plăcut mult acest simbol, de construire a politicienilor din acelaşi material.

Andrei Pungovschi a fotografiat magicienii. Veţi vedea nişte fotografii cu expunere multiplă pe acelaşi cadru – sunt realizate din aparat, nu sunt suprapuse ulterior – iar ideea era să intrăm cumva atmosfera iluziilor vizuale, să le “descompunem”, să surprindem simultan imaginile care curg succesiv şi ne păcălesc memoria vizuală. Am folosit asta ca pe un simbol al relaţiei dintre iluzie şi desfăşurarea ei în timp. Atmosfera foarte intunecată e intenţionată, magia în general nu se petrece în spaţii luminoase, jocul de lumini difuze şi umbre face parte din spectacol.

Cosmin Bumbuţ le-a fotografiat pe Irene şi Cristina. Aveam nevoie de nişte momente, surprinse in viaţa de zi cu zi, ca nişte fotograme desprinse dintr-un film. Felul cum Cosmin a speculat lumina a creeat exact acea atmosferă, la un moment dat când ne uitam peste imagini cineva din echipă care le vedea pentru prima dată a remarcat:“parcă e un cadru de film franţuzesc”. Pe lângă aceste două fotografii, Carmen Gociu a creat două ilustraţii în acuarelă. Am alăturat cele două tipuri de imagini (mixed media) pentru a întări miza textului care vorbeşte despre cum două fete trăiesc viaţa lor virtuală într-un mod special şi cum a influenţat acest lucru viaţa lor reală.

Fotoilustraţiile din Actualizator şi Reactor (Sport în casă, e-Lectura, Fiecare femeie e o poveste despre sâni, Pufuleţii, s.a.m.d.) au fost realizate în “redacţie”.

Infografie

Foarte important în economia revistei este infograficul despre traficul din Bucureşti. Dincolo de dinamica vizuală pe care o creează, el are la bază o regie în care 5 oameni din echipă au plecat de la Moghioroş până la Obor pe diverse trasee şi cu diverse mijloace de transport – unul dintre ei a mers pe jos – pentru a măsura şi compara în mod real aceasta experienţă. Monica Ulmanu a desenat ca la carte; cromatica mai ales e cuceritoare.

Structură şi compoziţie

DECÂT O REVISTĂ a folosit un sistem complex de griduri. Astfel nici o linie sau element grafic nu e intâmplător aşezat. M-am ghidat după sistemul lui Josef Müller-Brockmann. Practic am multiplicat proporţiile paginii prin împărţirea în 4624 de unităţi care încadrează înălţimea rândului de corp de text. Alternativ, pentru alinierea imaginilor cu textul în partea superioară, am folosit un gridline construit pe înălţimea lui “f”.

Am reuşit să dezvoltăm articolele mari pe multe pagini (cover story-ul are 12) pentru a avea un echilibru bun între imagine şi text. Asta în condiţiile în care cele mai multe reviste nu merg mai mult de 8 pagini cu un articol de fond.

Ca elemente de identitate am folostit accentele caligrafice, tridimensionalitatea unor elemente care rimează cu litera serif display block. Am alternat lumina, pe litere cade de la stanga, pe elementele de design cade de la dreapta. Jocul acesta de lumini se pastrează de-a lungul revistei şi e derivat din modul de fotografiere al imaginii de coperta (cu spot şi lumină de modelare dispuse complementar).

Imprimare

Hârtia, da. Hârtia este importantă, nu doar cea offset (poroasă), de carte, pe care o pipăiţi când ajungeţi la Reactor. Și cealaltă hârtie, cretată, mată, deşi oarecum obişnuită, fiind stock-paper e mai caldă/gălbuie decât cea de copiator şi face cititul confortabil.

La imprimare DECÂT O REVISTĂ a folosit raster stochastic, veţi vedea că fotografiile au detalii foarte fine, e un print aproape fotografic. De asemenea densitatea de cerneală este mare în profilul de culoare al imprimeriei (peste 320% din 400% în zonele foarte închise) şi de aici bogăţia de tonuri, care redau foarte fidel fotografia. Observaţi asta cel mai bine la editorialul de stil de la sfârşit.

Instrumentar

Creioane

Sketchbooks

Mac Book Pro + Cinema Display

Adobe Creative Suite

FontLab

Grid Calculator, de la Designers Bookshop

Imprimantă laser

Aparat foto Pentax K10 D, obiectiv FA 50 mm

Lumină de studio

—

Acest articol nu se vrea exhaustiv. Nu am epuizat decât o mică parte din ce veţi experimenta citind revista. Se vrea mai mult un exerciţiu de împărtăşire a resurselor de care e nevoie pentru designul unei reviste. Bineînţeles că abilitatea de a desena vine cu timpul şi prin exercitiu, dar pentru comunitatea mică de designeri cred că informaţiile sunt relevante. Am vrut să demonstram, într-o anumită măsură, că un proiect de genul ăsta se poate realiza cu resurse limitate dar reale, cu caractere de literă şi programe licenţiate, cu competenţă, cu spirit de echipă şi cu pasiune.

*Voi folosi acest termen cu înţelesul de lucru cu literele şi nu cu cel de imprimerie.

**Ideea de a porni de la această imagine a venit “la pachet” cu numele şi conceptul revistei. A fost printre primele lucruri discutate de către nucleul editorial.

Inregistrările “drawing board” sunt un lucru destul de comun în interiorul comunităţilor profesionale: şcoli, studiouri, departamente vizuale.
De asemenea în redacţii, majoritatea oamenilor care lucrează sau doar trec pe acolo, văd zi de zi designeri care lucrează la machetele paginilor. Unii dintre ei doar privesc, alţii spun fraze de genul: “eu aş face aşa sau pe dincolo”. Alţii, mai ales colegii tăi, îţi sugerează ca articolul lor ar trebui să fie cu negru sau cu roşu sau sa înceapă cu un citat mare, etc. Alţii, mai ales redactorii seniori, deseori au tendinţa de a-ţi smulge, la propriu, mouse-ul din mână, pentru a-şi putea previzualiza singuri “citatul mare din deschidere”. Niciodată când se întimplă asta, nu iese bine.
Îmi amintesc o frază dintr-una din conferinţele Editorial Design “…editors f***ing around with the headers”.

Se desprind de aici două probleme.
Prima ar fi excesul de competenţă combinată cu lipsa de respect. A nu respecta munca unui designer e o problema autoreferenţială. E o lipsa de respect şi seriozitate în ce priveşte propriile task-uri. Înseamnă să pierzi de fapt detaliile profunde ale muncii lui, să-l descalifici înainte să vezi realmente de ce e în stare.
A doua ar fi lipsa de competenţă a designerului. Din păcate, este foarte răspindită. Când e dublată de lipsa de competenţă a editorului, ce tipăresc ei e catastrofal şi vedem asta pe tarabe fără prea mult efort.

De unde se naşte acest conflict între copy şi art, editorial şi vizual? Din natura intrinsecă a muncii “artistului” care prin obişnuinţă este individuală. Pictorii, sculptorii, graficienii au lucrat astfel de-a lungul istoriei. Însă aceste lucruri funcţionează în oglindă. Și scriitorii lucrau la fel. Tendinţa individualistă în artă este direct proporţională cu calitatea.
Și în design e la fel. Deb Bishop spunea la un moment dat “never show unfinished work”.