E un interviu din aprilie, dupa conferinţa Designer sau mouse keeper. Nu ştiam încă nimic despre DECÂT O REVISTĂ, dar speram să existe. Ascultă-l pe site-ul Zeppelin.
Este fără îndoială cel mai ambiţios proiect editorial la care am participat. Pornită cu ideea de a crea ceva nou şi bun, Decât o Revistă iniţial trebuia sa fie doar un pdf. Din aproape în aproape am ajuns la concluzia ca nu va fi la fel de convingătoare ca pe hârtie. Revistele pe hârtie pot să combine conţinutul de calitate cu o experienţă cinematică unică. Identitatea unei publicaţii se uniformizează şi se banalizează în mediul electronic, prea virtual pentru o experienţă reală, vizuală, tactilă, etc.
Am vrut sa creăm o revistă bună – şi până urmă originală – fără a avea la pornire un titlu internaţional care are strategia editorial-vizuală deja stabilită cu resurse cu tot. La DoR am căutat noi resursele (imagini, litere, ilustraţii). Am închegat conceptul grafic al revistei cu creionul pe hârtie. Fără să copiem alte publicaţii, ci încercând să combinăm în munca noastră gesturi care au făcut istorie în designul de revistă. Reviste, cărţi, profesori, colegi, filme, picturi şi fotografii, veţi găsi în DoR toate aceste influenţe care ne-au şlefuit sensibilitatea.
Azi dimineaţă la 6:00 s-a tipărit prima coala. Dupa amiază e gata tiparită, stă şi se usucă până mâine. Joi şi vineri se finisează. Sâmbătă e gata. Duminică o lansăm.
A fost expusă recent o serie de afişe reuşite pe străzi în Bucureşti. Afişe cum cred că nu am mai văzut în spaţiul public din Ro până acum. Deşi am căutat pe site-uri, nu am reuşit să aflu cine le-a desenat. Arată excelent, cu un vocabular grafic absolut special. Campania rememorează lupta anticomunistă în ţările estice. Câteva detalii sunt pe site-ul Institului Polonez.
Altă experienţă relevantă de spectator urban a fost afişul turneului de tenis care arată aşa:
Nu comentez concept şi fotografie — sunt bune.
Ce mă interesează în mod special este caseta cu sponsori de pe afiş. La nivelul asta e o abordare unică în Ro: sigle dispuse în cromatica designului de bază, adica monocrome, şi la o dimensiune decentă (citeşte suficient de mici). Excelent.
La restul de 99,99% din evenimente, vedem sigle mari, în toate culorile posibile, interferând cromatic şi conceptual cu designul afişului. Ideea e că nu se poate afiş bun cu logo-uri de sponsori mari şi colorate. Dacă ar veni însuşi Apeloig să facă afişe în România, ar ieşi nişte afişe oribile din cauza logo-urilor multe, colorate şi, evident, prost desenate. Chiar nici Milton Glaser nu cred că s-ar descurca mai bine.
Mi s-a întipărit în memorie Artă pentru Mase odată cu expoziţiile grupului Supernova. Reducţionist vorbind, ei preluau obiecte de consum si le “traduceau” în obiecte de artă, iar rezultatul era ceea ce se numea Artă pentru mase. Era implicită critica societăţii de cosum dar şi comentariul asupra alienarii care acompaniază o astfel de societate.
Într-o manieră similară, Will Gompertz, scrie o istorie a artei moderne “la minut”. E un fel de “păr mai strălucitor în 7 zile” sau “arde caloriile mai repede cu suplimentul nostru nutritiv” sau “cu noi poţi să-ţi împlineşti toate visele”.
Traducerea în manieră consumistă a unuia dintre ultimele domenii necontaminate, cum e istoria artei, poate fi privită din aceeaşi perspectivă, aceea a privirii critice asupra obsesiei consumismului. Șapoul textului e chiar puţin ironic, iar ironia se păstrează pe parcurs.
E simpatic însă faptul că, asumând toate acestea, după ce citeşte textul, oricine poate să intre în pielea unui “admirator de Dali”, din categoria “ascultătorilor extaziaţi de Vivaldi”. E o postură falsă însă, despre arta reală afli lucruri după nişte lecturi mult mai aprofundate.
Genul acesta de text însă, problematizează exact relaţia pe care o crează între public şi artă. Arta pe care publicul poate sa o genereze involuntar dar nu o şi consumă decât împachetată “2 la preţ de 1″.
Iată câteva paragrafe mai jos, textul integral îl găsiţi pe site-ul Times.
Impressionism — painting outside of a studio with quick, loose brushstrokes to capture an evocative impression of their subject. Van Gogh was an Impressionist but wanted to express how he felt about what he saw so he distorted the subject. This helped to lead to Expressionism practised by artists from Edvard Munch through to Francis Bacon. The Fauves (wild beasts) expressed themselves by painting with bright colours. Jackson Pollock did it by throwing or dripping paint on a canvas. His paintings were abstract — Abstract Expressionism.
Cezanne was very important. He began as an Impressionist but then started to look at a subject from two different perspectives to represent how we see. Picasso and his friend Georges Braque were very impressed and started to paint subjects from lots of different views. This is Cubism. Marcel Duchamp was a Cubist but then changed art for ever. He said the idea is more important than the medium and refused to stick with the limited choice of canvas or stone. So he chose everyday objects and called them art because he had altered their context. This led to Conceptual Art where the idea becomes the medium.
The Dadaists were very cross. They blamed the horrors of the First World War on the Establishment’s reliance on rational and reasoned thought. They radically opposed rational thought and became nihilistic — the punk rock of modern art movements. Dada plus Sigmund Freud equals Surrealism. The Surrealists were fascinated by the unconscious mind, as that’s where they thought truth resided. Piet Mondrian thought he could paint everything he knew, felt and saw by using two lines placed at rectangles and three primary colours. This was called Neo-Plasticism and was inspired by Cubism. So was Futurism, which is Cubism with motion added. Vorticism is the same as Futurism, but British. The Minimalists might represent the real truth because they weren’t trying to represent anything. Performance Art is Dada live.